PDL Constanța a depus plângere penală la PICCJ împotriva lui Victor Ponta

PDL Constanța a depus plângere penală la PICCJ împotriva lui Victor Ponta
Publicat: 14/08/2012, 15:29
Actualizat: 14/08/2012, 18:31

PDL Constanța a depus plângere la Parchetul instanței supreme împotriva premierului Victor Ponta, în urma declarațiilor acestuia din 9 august, când a spus că „procurorii ar trebui să evite situații ridicole”, referindu-se la anchetarea manechinelor care l-au însoțit pe Radu Mazăre la referendum.

„În fapt, în 09 august, domnul Victor – Viorel Ponta a înțeles să facă, înntr-o conferință de presă, o serie de declarații vizând modalitatea de desfășurare a cercetărilor penale în dosarul având ca obiect plângerea penală formulată împotriva primarului municipiului Constanta, domnul Radu Ștefan Mazăre, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile articolului 52 alin. 1 din Legea nr. 3/2000. Din analiza conținutului declarațiilor făcute în condițiile anterior arătate, apreciem că se conturează săvârșirea, de catre domnul Victor – Viorel Ponta, în dubla sa calitate de prim-ministru și ministru interimar al justiției, a infracțiunilor prevăzute și sancționate de prevederile articolul 248, articolul 264 și articolului 2721 din Codul Penal, activitate infracțională materializată în perturbarea gravă a condițiilor de desfășurare a activității organelor de cercetare penală investite cu soluționarea plângerii mai sus menționate, realizată, între altele, sub forma utilizării unor expresii insultătoare la adresa activitătii organelor judiciare anterior amintite, scopul vizat fiind zădărnicirea urmăririi penale în dosarul având ca obiect plângerea penală formulată împotriva domnnului Radu Ștefan Mazăre”, se arată în plângerea penală formulată de PDL Constanța și depusă la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Democrat-liberalii constănțeni mai spun că „intervenția publică” a lui Victor Ponta reprezintă „un act de natura a influența, cenzura și zădărnici activitatea procurorilor” care anchetează cazul manechinelor aduse de primarul Radu Mazăre să voteze la referendum.

„Cum poate fi altfel interpretată intervenția publică a domnului Ponta, din înalta poziție de ministru al Justiției, decât un act de natura a influența, cenzura și zădărnici activitatea procurorilor, implicați în cercetarea penală și în desfășurarea etapei de urmărire penală, în dosarul așa-ziselor manechine ale domnului Mazăre. Considerăm că este inadmisibil, de neacceptat și totodată culpabil faptul că ministrul Justiției dezvoltă acțiuni de ingerință în actul de justiție, calificate prin scopul de a obține zădărnicirea urmăririi penale într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, toate având drept mobil împiedicarea tragerii la răspundere penală a domnului primar Radu Ștefan Mazăre”, se mai arată în plângerea penală.

De asemenea, PDL Constanța consideră că prin aceste declarații, Victor Ponta transmite un mesaj de uzurpare a autorității pe care o reprezintă statutul de magistrat și instigă la ignorarea acestora.

Premierul Victor Ponta a făcut, în 9 august, un apel la procurori să evite situațiile ridicole, el dând exemplu în acest sens anchetarea manechinelor lui Radu Mazăre care au votat la referendum în costume de baie, premierul subliniind faptul că „bunul gust și prostul gust” nu sunt consemnate în Codul Penal.

„Vreau să spun un lucru și nu-l spun ca ministru interimar al Justiției, îl spun ca fost procuror. Mă aștept și fac un apel la foștii mei colegi să evite pe cât posibil situațiile ridicole. Nu mi s-a părut deloc amuzant, deși probabil că este, să văd că sunt anchetate manechinele domnului Mazăre. Cred că procurorii din această țară trebuie să prindă criminali, trebuie să prindă violatori, trebuie să ancheteze oameni corupți, trebuie să ancheteze tâlhari, (pe-n.r.) manechinele lui Mazăre nu e nevoie să le ancheteze procurorii”, spunea premierul, aflat la Ministerul Justiției.

Ponta a reiterat faptul că apelul său trebuie să fie perceput ca venind din partea unei persoane care iubește această profesie mai presus de orice.

Procurorii constănțeni fac cercetări în cazul primarului Constanței, Radu Mazăre, după ce filiala PDL a depus o plângere în care îl reclamă că ar fi încălcat legea referendumului, în 29 iulie obligând să voteze 25 de tinere cu care a mers la o secție de votare din Mamaia.

Potrivit unui comunicat din 9 august al Parchetului instanței supreme, în perioada 29 iulie – 9 august, pe rolul Parchetului Judecătoriei Constanța au fost înregistrate 16 cauze penale vizând posibile infracțiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul, toate acestea fiind în lucru la Poliție, cercetările desfășurându-se sub supravegherea procurorilor.

În 29 iulie, PDL Constanța a sesizat Biroul Electoral Județean și Inspectoratul Județean de Poliție, reclamând că primarul Radu Mazăre ar fi încălcat legea referendumului, obligând să voteze 25 de tinere cu care s-a prezentat la o secție de votare din Mamaia.

În ziua referendumului, primarul Constanței, Radu Mazăre, a adus la o secție de votare din centrul stațiunii Mamaia, zeci de tinere îmbrăcate în costume de baie identice, în alb și negru, spunându-le acestora: „Hai, fetele, alinierea și la vot!”, adăugând că după vot le dă „liber la plajă”.

Mazăre, care era îmbrăcat într-un maiou de culoare kaki, și cu o beretă roșie pe cap, a spus că se poate vota și cu „buletinul la bikini”, cele aproximativ 25 de fete îmbrăcate în costume de baie fiind fotomodele din întreaga țară care urmează să participe la prezentări de modă pe litoral.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
Crăciun și Revelion cu amenzi usturătoare. Ce riscă românii de la bloc
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chiar și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu